era o zi frumoasa. soarele cald de provence se risipea in reflexia apei..yacht-ul se legana usor, ca o frunza in vant, intr-o mare calma..era insorat dar nu era foarte cald..deveni evident cand simti ca ii inghetasera picioarele pe perna alba..cerul era perfect..un vant plapand dar serios ii umfla pantalonii de in, racorind pielea..paharul de hennessy paradis se legana usor langa el..avea in mana caietul de piele, moale ca o mana calda intr-o noapte de iarna.
tocul era vechi dar plin de povete. il avusese peste tot, de la inceput..avea inca urmele miilor de kilometri si sutelor de pagini. cerneala lui preferata, Caran d’Ache Grand Canyon Brown, inca nu se uscase complet pe hartia facuta manual. era ceva intim sa scrii pe o hartie facuta manual. ceva vechi, ceva pritenesc si atat de aproape de inima lui. mai scrise o singura fraza, lasand cuvintele sa curga pe hartie ca o confesiune “hm..ar putea fi chiar povestea mea..” privi in departare, dincolo de cassis, ganditor..se intorcea acasa. acolo unde isi lasase de mult visele sa creasca, la umbra unui platan batran..spera sa fie inca acolo, si spera sa ii spuna ce s-a intamplat..cum au trecut anii peste amandoi, si cum timpul a ramas acelasi prieten mut atat de sincer. ar fi putut sa ramana acolo saptamani fara sir, si sa nu se miste, si zgomotul frunzelor mangaiate de vant ar fi fost hrana suficienta pentru el..
inchise caietul cu inima impacata..potrivi paginile razlete si pozele vechi cu atentie, si lega siretul de piele, numai dupa ce il trecu de doua ori in jurul pielii moi. puse caietul in cutia de lemn cu grifon, inchise sticluta de cerneala , si tocul si le potrivi pe toate in aceeasi cutie, si privind catargul inaltat catre cer, sorbi o gura din pahar privind zambitor inainte.
furtuna trecuse si acum nu mai era decat un cer senin, o poveste inchisa intre foi moi de piele si un yacht alb cu panze mari ce se taraia lenes prin mediterana..
lasa o mana sa atinga marea, si furnicaturile apei ii trezira atatea amintiri..un zambet simplu dar puternic se contura prin barba deasa, de marinar impacat cu marea. undeva in departare se auzi un clopot de biserica..in orasul de pe malul marii, pescarii se strangeau catre biserica..iar el, in mijlocul pustietatii, isi aminti de mareata catedrala a marii..ar fi vrut sa se ridice si sa puna un disc..dar intr-un fel asta ar fi masacrat sinceritatea momentului..
in mijlocul reveriei propriei constiinte, o umbra se contura din celalalt capat al vasului…o umbra coborata parca din impreunarea marii cu soarele..o umbra ce se apropia, diafana..infasurata intr-o panza translucida, incununata de parul negru taciune..
maalih se aproprie sfioasa, si fara nici un cuvant se incolaci langa el. hennessey-ul avea culoarea ambrei, si sclipea ca o nestemata in soare. pielea ei moale ii mangaia buricele degetelor si in ochii lui inchisi se linisteau uragane..
era un capat de vis..un zbor de fluture si fete de masa umflate de vant in sicilia vara. era un lan de lavanda si o fantana limpede in padure..
era liniste. cum marea nu a avut niciodata.
