holding on at the edge of my seat
uneori stand in calea unei furtuni te intrebi de ce cuvintele suiera pe langa tine fara urme de regrete..de ce uneori intrebarile nu isi au rost si nici gandurile urme de justete.. toate astea trec. esti pana la urma un voiajor inbarbit in fereastra unui tren fara glas, unde osiile bat mereu in ciocanele ceferistilor si nu invers. glasurile se pierd si nu se regasesc niciodata.
atunci cand furtuna te impresoara simti cum te bat tunetele in timpane si ti-ai dori din nou aceeasi imbratisare din ziua dintai..nu stii daca esti liber, sau daca blestemele ce te leaga sunt aceleasi ca in prima zi. tulburarile coboara mereu in aceleasi cotloane, si aceleasi frici te vor lovi mereu, ciocane uscate in trunchiuri de asteptari si intrupari de vise.
cand furtuna trece, in urma ei e totul. e si somnul si trezirea, un fel de descompunere de cuvinte inrobite de imbratisari. saruturile dor si sting tot ce nu a fost corespunzator ars in cuptoarele propriului placebo. parasuta de sticla in care iti vedeai mereu cerul e acum tandari si ploaie de pucioasa.
aceeasi munti cu creste albe. acelasi aer pe care il adulmeci.sunt toate in tine.tinute inchis.in cutii si hartii de voiaj.drumul corintului l-ai luat in brate si iti impingi propria fiinta intre degetele lui atlas.alas there is no more fury.just an empty seat at the edge of the window.
