povestea partea a 4-a (WIP)

ziua era lunga. multa prea lunga pentru gustul lui. ii placea sa se termine repede totul. sa se sfarseasca inevitabil

intr-o fractiune de clipire.si intotdeauna cerea aceasta viteza de la toti. faptul ca deciziile lui zburau imediat in

stanga si dreapta, fara ezitare, fara timp pierdut, ii induceau pe toti ceilalti in stari bizare, de la incapatanare

pana la refuz. u putea sa mearga in acelasi ritm. iar ritmul lui nu putea fi oprit.

-ce faci?
-bine, mai bine ca ieri. tu?
-bine..ma refac.
-as vrea sa ne vedem..poti?
-acum?
-nu chiar, peste vreo ora..doua.
-bine. trec sa te iau?
-nu. asteapta in colt. dupa ceainarie. voi veni eu.

incerca sa isi dea seama de ce se grabeste. ce e cu furia asta nebuna de a pleca. departe, cat mai departe. cu toate

ca ii placeau zilele scurte, de cele mai multe ori isi dorea ca ele sa nu se termine. se temea oarecum de somn..de

dulcea reverie in care inconstientul lui traia visul lui treaz. marea, departe, linistea, magazinul de tutun si

linistea..innebunea dimineata cateva fractiuni de secunda in fata oglinzii cand isi dadea seama ca totul e

neschimbat. acelasi miros de tutun prost devoalat in toata casa, acelas zgomot, aceeasi apa fierbinte. privindu-se in

oglinda visa mereu sa moara acolo, atunci, si spiritul lui sa zboare liber acolo unde nu putea fi oprit.

-mihai, ce faci batrane?
-bine..pe-acasa. incercam sa gasesc solutii..pentru proiect. dar nu prea am chef..mergem la o cafea?
-nu pot. am niste treba. tre sa ma vad cu ea. vrea sa vorbim cred. iar.
-de ce nu ii spui nu atunci?
-nu pot. inca..inca nu pot. ne leaga prea multe. si nu cred ca vreau..
-o sa te enervezi, dar ar fi mai bine sa ii spui nu. asa macar vei sti ca e decizia ta.
-da mihai. bine. hai, du-te la proiect. ma duc sa ma imbrac. poate ne vedem dupa.
-ok. ai grija.

pe intuneric se lovi de ceva. nenorocita aia de floare. mai bine ar fi sa o arunce. sau nu. poate isi revine. cauta

ceva in intuneric. si nu gasea nici bricheta. unde dumnezeu le-am lasat aseara. hm. niciodata nu gasea nimic cand se

grabea. prefera sa isi traga pipa din vesta, o umplu la repezeala si scapara un chibrit. fumul ala gros avea talente

magice..parca totul devenea mai clar in jurul lui cand isi aprindea pipa. era acolo. era sigur ca era acolo. undeva

intr-un colt nenorocit, sub vreun prosop, tricou sau whatever. dar nu vroia sa intoarca iar totul cu fundu-n-sus. nu

mai avea rabdarea aia. il enerva telefonul. zbarnia in buzunar. dar nu vroia sa mai auda nimic. mai era doar juma de

ora.

-da. ce e?
-eu sunt.
-greu de crezut dar chiar stiam ca esti tu..e un mobil stii asta nu?
-da bine. ai banii?
-i-am dat de ieri. ar fi trebuit sa intre deja.
-bine, o sa verific. mai vrei?
-nu. imi ajunge deocamdata. cand mai importi?
-peste doua saptamani..daca vrei mai repede zi sa iti pun deoparte.
-nu, ajunge. cat crezi ca pot sa beau?
-nu stii niciodata. la ficatul tau..heh..esti cel mai bun client dar parca vad ca o sa dispari primul.
-lasa. nu mor caii cand vor cainii. tre sa plec.
-bine, vorbim.

strada era pustie. ii placea pustie. ce bine ar fi..sa dispara toata lumea. ar fi atat de liniste. si mult mai usor

de gandit, de vorbit, de mancat si asa mai departe. pipa lasa in urma o dura de fum groasa si neastamparata. pufaia

ca o locomotiva veche pe drumuri grele. visa la pustiile rusesti. visa o siberie de vis cu zapada multa, cu blanuri

si cai care necheaza. un vis vechi, prea burghez, prea roial. ar fi vrut sa isi scoata manusile acum si sa magaie

botul moale si umed al calului. ar fi fost mai bine. ar fi fost mai frumos. ceainarie era noua, dar cam murdara. in

spatele geamurilor aburite se perindau aceleasi cesti si mirosuri ca in prima zi. ce pacat ca nu mai aveau lapte…

-ai ajuns?
-imediat, mai am vreo 2 minute. tu?
-ies pe usa acum. asteapta-ma. vrei sa bem un ceai?
-parca noi nu mai beam ceai impreuna?
-facem o exceptie..vrei?
-nu. asa am stabilit asa ramane. nu imi place sa schimb lucruri hotarate.
-stiu. uneori esti mai incapatan ca un catar
-vrei sa ma intorc acasa? inca nu e prea tarziu.
-nu, scuze. vin imediat.
-bine.

ii transpirasera mainile. ura sa aiba mainile transpirate. atacau “his grip on reality”. totul aluneca printre

degete. si nu e nimic mai enervant decat degete ude. batea vantul. il simtea pe fata, alergand in curse nebune de

ogari. simtea zapada brazdandu-i fata, ca mii de gheare de ogar infingandu-se in nisipul pistei. doar ca fata lui nu

era atat de moale..si nici nu puteau copii face castele. daca si-ar face un castel..unul undeva intr-o padure, cu

copaci batrani si napaditi de muschi si iedera..daca s-ar ascunde permanent de lume, undeva departe..dar poate o sa

il gaseasca..si ar fi enervant.

buna.
buna. ma bucur ca ai venit.
m-ai chemat nu?
da. asa e. ce vrei sa facem?
sa tacem.
asta puteam face si acasa. nu crezi..ma gandeam ca am putea..
noi doi?
da, ca noi am putea.
“noi” nu mai putem nimic. asa ca zi ce vrei sa faci..si eu iti spun daca vin sau nu.
bine. nu vreau sa mai incep iar aceeasi discutie. vreau sa beau o cafea, si sa mananc o briosa proaspata.
bine, unde?
la chocolat?
ok. sa mergem.
nu-mi dai un brat?
nu. nu e gheata pe jos, sunt sigur ca poti sa te descurci si singura.
ok. daca asa vrei.
intelege..nu vreau sa..
stiu. am inteles. ma doare. dar asta e. despre ce vrei sa vb pana acolo?
despre nimic. raman la parerea initiala. vreau sa tacem.
ok. o sa tacem atunci.

isi auzea pasii. ar fi vrut amortizoare. ar fi vrut sa pluteasca, ar fi vrut ca orasul sa treaca pur si simplu pe

langa el. sa nu auda, sa nu simta. doar sa il vada tregand, cu oamenii lui urati, cu luminile lui, cu case si

blocuri. sa treaca toate sa il ocoleasca. sa nu existe nici o relatie intre el si oras, intre el si nimeni altcineva.

ar fi vrut timpul lui, doar al lui, si l-ar fi vrut acum. pasii ei deranjau ritmul pasilor cu care deja se obisnuise.

ai lui. era la fel. ca ultima data. nu schimbase nimic. poate doar ca era un pic mai slaba. o masurase de cand o vazu

venind. dar paltonul lung inca o ascundea destul de bine. de ce nu umbla goi oamenii..ar fi mult mai usor.

traversam?
da.cand o fi verde.
bine. vrei masa la geam?
nu conteaza. vedem.
bine.cand ajungem.
da.

se stinse pipa. simtea doar gustul amar al nicotinei ce inca se scurgea dinspre filtru.se opri brusc, scoase

saculetul cu tutun de la piept, incarca si incepu sa caute chibrita. cel mai enervant, sa stai cu pipa intre buze,

semi-inghetate si sa nu gasesti chibritul..foarte enervant. gasi, scoase, scapara si se trezi. camera neagra,plina de

fum..perdele groase de catifea. era transpirat..pisica dormea tot la picioare, si nici orasul nu parea mai viu decat

ultima oara..visase. de parca inca mai locuia acolo. de parca ea inca il mai suna, incercand sa repare ceea ce era

deja pierdut. il tulbura o groaznica parere de rau. de parca tot ce se intamplase pana acum era adevaratul vis, si

ceea ce visase era inca realitatea in care si-ar fi incalzit picioarele la soba..se tranti inapoi intre perne

asteptand..