la capatul patului salasuiau gandurile. infasurate, mototolite, asezate frumos in gramajoare dupa categorii
nebanuite. uneori le scrijelea direct cu penita uscata, alteori erau jumatati de vise aruncate in graba
intr-un colt de cearceaf. oricum ar fi fost, incaperea arata mult mai locuita acum ca toate astea erau
inauntru..
de departe se auzeau zgomotele infudate ale portului. ar fi dorit sa plece, cat mai repede, cat mai
departe..nu mai suporta camerista cu zambetul ei aplicat, nici cosuletele de flori date cu fixativ si in
nici un caz nu isi permitea sa mai manance after-eights..asta desi tinea sub perna o cutie de rezerva,
poate are vreodata nevoie de respiratie mentolata la doua noaptea..
crescuse menta demult. chiar langa plantatia de cafea, acolo unde padurea incepea sa acapareze mica lui
fabrica de cafeina in a cup, plantase menta. ii spusese un localnic ca asta ar merge si pentru nu stiu ce
insecta cu 7 capete si 20 de picioare. Intotdeauna se intrebase cum comanda cele 7 capete cele 20 de
picioare( tot de aici ajunsese la concluzia ca aceasta insecta nu exista, pentru ca daca ar exista ar sta
tot timpul pe loc, pentru ca cele 7 capete nu s-ar putea pune de-acord in ce directie sa mearga). Ii placea
sa rupa o frunza si o mestece trainic in drum spre casa. explozia aia aproape de gheata in gura lui era o
placere aproape nebuna, care ii facea pupilele sa se dilateze..viata simpla. menta si tutun.
noaptea era inca la inceput. avea chef sa bea cafea cu rom. nu gasea insa romul, si cafeaua se racise
undeva pe o masuta, departe de orice urma de lumina beata de lucru. era de-a dreptul insuportabil pentru el
ca geamul dadea spre curtea interioara. ar fi preferat de o mie de ori sa vada orasul. sa ii simta cele o
mie de mirosuri si miresme, sa auda vocile alea pierdute ca in gramofoane vechi, in timp ce tragedia umana
se desfasura in fata lui. ar fi vrut sa vada fetele pescarilor alergand cu cosurile spre piata, sa prinda
aroma aia aproape paralizanta de peste imputit din spatele pietii, sa atinga bananele atarnate de tarabe,
sa muste din culorile mirodeniilor..in schimb perdeaua aia de catifea verde, groasa il scotea din sarite.
nu pentru ca se umplea de praf..doar ca facea prea multe cute, mult prea multe cute.
gongul din hol anunta o ora disperat, dar ceasul de pe birou se incapatanase de mult la doua si un pic,
imediat intre doua si un minut si doua si doua minute. asteptarea era ridicola si de lunga durata – se va
intoarce catre doua, sau se va trezi brusc sa alerge dupa ora 3?
mai….mie imi place foarte mult descrierea asta boema care ma trimite cu gandul la Marseille…(probabil ca Marseille e portul) dar…te roooog…gimme some action
trimite-l pe om dupa peste! 