morning coffee @ mincu

a inceput anul universitar. al 5-lea an de nervi, indolenta, intrebari fara raspuns si nevolnicii. imi doream sa vad ceva schimbat, ceva nou. ceva mai bun. ceva care sa mearga bine.

in schimb aceeasi plictiseala, parada de cocote si cocoti, si nimic nou sub soare, poate doar expozitia data jos din buzunar – “japonezele alea iar o sa rupa ceva”.

aceeasi oameni. si unii noi. mai mult noi. ca cei vechi s-au cam saturat de timp aruncat aiurea in bratele lui mincu. blazaj, blajaz, emo, emo, lost, dezorientat, hartii, secretariat, fulgi, si alte plictiseli neaose de mincu.

invatamant de performanta. mincu, arhitectura. de urbanism, design si interior lumea stie mai putin. arhitectura e mama lor. poate ca asa trebuie, poate ca nu. parca am obosit sa tot contest starea asta de fapt ce se propaga atat de usor peste noii veniti.

de ce ati venit aici? uneori imi vine sa le urlu asta tuturor celor care vin la arhitectura pentru ca e la moda. ar trebui inventata o facultate speciala care sa aiba doar o singura caracteristica: sa fie la moda, in fitze, in fashion, whatever. dar te uiti la ei, cum se bucura si rad si glumesc aiurea post-liceu si cosuri, si te gandesti ca in 6 sau 5 si 1/2 ani oamenii astia vor programa, si imprima un traseu vietilor altora. au vocatie/ vor sa faca asta? se gandesc cata responsabilitate li se pune in brate?

 recunosc ca in ultima vreme ma gasesc in fata unor dileme morale..care incep sa ma cam oboseasca si devin din ce in ce mai greu de ocolit: de ce nu respecti morala profesiei, etica, estetica? de ce ii lasi sa faca din tine ce vor?

poate ca arhitectii si urbanistii au nevoie de un hypocrat. de un juramant. de un crez.

dar ma indepartez de subiect. gustul e lung. un gust amar. al unei decaderi programate. parca te astepti. sa fie din ce in ce mai departe de ceea ce se asteapta de la ei. de idealurile profesiei. urasc genul asta de formulare. suna prea a limba formala de lemn via OAR.

o politie a esteticului. si o justitie a lui. as vrea sa existe, sa ne dea peste mana, sa ne bata pe umar, sa ne imbranceasca si sa urle la noi. sa nu ne mai lase. sa ne batem joc. de orase si oameni.