bateau vanturi dinspre nord-est. le simtea respirand sub mana lui. padurea era deasa. deasa ca o matase neagra de doliu. pluteau frunze intre trunchiuri si pasii se auzeau silentios pasind peste capatul vietii. varful argintat al bastonului impungea pamantul aproape cu ura. pasea pe o carare lasata neingrijita. din cand in cand in stanga si dreapta cavaleri medievali impietriti salutau timpurile creatiei lor. se lasa noaptea, si in urma lui veneau faclii aprinse, purtate intr-un dans pagan. paul aprindea in liniste ofrandele cavalerilor.
in capatul cararii era o constructie veche din piatra. scari monumentale in elipse perfecte plecau in stanga si dreapta impreunandu-se deasupra coronamentului, in preajma norilor. cladirea avea o singura intrare vizibila, in captul scarilor. o singura deschidere in monolitul de piatra, sus, mai sus decat salcamii. incepu sa urce pe partea dreapta, ciocnind cu bastonul in treptele vechi, napadite de muschi. cladire impartea un perete cu o stanca inalta, cu pereti abrupti si amenintatori. mult timp multi se intrbasera ce rol avea acest mausoleu nefolosit unde nu salasuise niciodata nici un rege..
urcusul se apropria de sfarsit si el putea vedea in urma sa faclaiile aprinse , palpaind in noapte. sus il astepta usa grea din otel, pe care era impietrit pentru eternitate capul grifonului. cele 2 aripi se deschideau in cele 2 foi ale portii, amenintatoare si totusi mult prea familiare. acelasi grifon imbodobea manerul bastonului, iar intalnirea dintre acesta si usa parea a fi doar o alta intalnire de familie. prea mult timp trecuser de cand nimeni nu mai impinsese usile grele..de prea mult timp lumina lunii nu mai luminase inauntru ..respira greu..atat urcusul cat si anticipatia il macinau, ingreunandu-i miscarile.
se opri cateva secunde in fata grifonului, si isi sprijini capul de botul acestuia, ganditor..ar fi vrut o tigara, o pipa..tutun..avea nevoie. ceva din mijlocul fiintei lui urla dupa viciul prea bine cunoscut. isi facu curaj si apuca cele doua manere masive din otel..o singura fortare, si cele doua usi, parca manate de o forta nevazuta se deschisera, dezvaluind o incapere mare intunecata. auzi pasii lui Paul ajuns in capul scarii si intinse mana dupa faclie.
“Ramai aici” ii spuse..
lua faclia si se avantura inauntru, singur, nebun intr-o sfera de lumina palpainda, care refuza sa patrunda intunericul camerei, ramand strans impreuna cu el. trecu de alte doua usi, si ajunse intr-o camera mai mica..in mijlocul camerei era un sarcofag, simplu din granit negru, pe al carui capac era grifonul cu aripile stranse si capul plecat. intre varfurile aripilor era scris un singur cuvant “father” sapat in caractere gotice, adanci ..
potrivi faclia intr-un suport, si se aproprie de sarcofag. la unul dintre capete era un mecanism invechit, cu urme de bronz pe alocuri. o manivela parea sa puna totul in miscare si fara ezitare, o trase. zgomote lugubre umplura incaperea si capacul de granit incepu sa se miste usor catre lateral..facu cativa pasi inapoi si lua faclia..se apropia sfios de sarcofagul aproape descoperit..brusc ii venira in minte amintiri de demult, de cand era doar un copil..aceeasi locatie, ceva mai multi oameni..si lumina. era mult mai multa lumina. sicriul greu de plumb era adus pe brate de 13 oameni, intocmai cu cutumele familiei..era liniste atunci..multa liniste..cineva, un necunoscut ii oferise atunci inelul simplu cu grifon pe care il purta cu sfintenie pana azi.. ii fusese mare la inceput si il purtase in jurul gatului, dar de mai bine de 25 de ani il purta la mana dreapta pe inelar. cineva ii spusese ca era o traditie, de pe vremea cavalerilor, ca atunci cand tii sabia in fata dusmanului, el sa vada grifonul de pe degetul tau si sa stie, fara urma de indoiala, cine il trimite in iad..
era la doar cativa pasi de sarcofag acum..putea sa vada clar capacul siciriului, cu acelasi grifon indoliat gravat in dreptul capului. siciriul era rece, foarte rece si mana lui simti un fior de mult uitat la atingerea suruburilor..
Paul isi aprinse o tigara. era singur, batea vantul si in capul sau erau doar crampeie din conversatia ce avuses loc cateva ore mai devreme in biblioteca mare a chateau-ului. musafirul era un necunoscut, sosit neanuntat dar mai ales, aparent nedorit. fusese primit si expediat cateva minute mai tarziu, in urlete. singura fraza care ii ramases in minte era ceva ce ii spusese strainul cand pleca: ” nu poti schimba trecutul, nici macar el nu poate”..era ciudat. cateva ore mai tarziu, se trezi chemat si ii fusese poruncit sa pregateasca 2 cai. “vom merge la capatul padurii, sa iei niste faclii”..si acum iata-i aici, tarziu in noapte, doar ei si urletele padurii..ii paru rau ca lasasera caii atat de departe, dar asa a fost sa fie..
auzi pasi si se intoarse catre intrarea in mausoleu. aceeasi umbra de lumina calatorea catre el..ajuns in pragul intrarii, ii spuse:
“e gol paul, sicriul e gol”